Marius Bîcu, managing partner al Unilact Transilvania: Am încheiat anul cu 35% din vânzări la export. Vindem în Spania, Italia, Anglia, Belgia, Germania, Danemarca, Franţa, Luxemburg şi Irlanda.
Unilact Transilvania, compania cu acţionariat românesc care produce brandul de brânzeturi De la Ferma, a terminat anul trecut cu o creştere a afacerilor de 10% ca urmare a creşterii numărului de clienţi la export.
„2014 a fost un an greu peste care am trecut cu bine. Am pierdut bani în iunie şi iulie şi ne-a fost foarte greu să recuperăm până la sfârşitul anului. După SIAL Paris (târg de produse alimentare – n. red.) numărul de clienţi la export s-a dublat. Astfel am încheiat anul cu bine, cu o creştere de 10% faţă de 2013”, a spus Marius Bîcu, managing partner al Unilact Transilvania, o companie prezentă pe pieţele internaţionale din 2009.
Marius Bîcu a preluat frâiele afacerii cu lactate de la tatăl său şi a dus brânzeturile făcute în localitatea Unirea (jud. Alba) în aproximativ 300 de magazine din ţară printre care reţele internaţionale precum Billa, Auchan, Carrefour şi Kaufland.
Unilact Transilvania, o companie înfiinţată la începutul anilor ’90, a ajuns în ultimii ani să concureze pe rafturile magazinelor cu mărci precum Hochland, Olympus sau Delaco.
Gama De la Ferma, brand situat pe segmentul premium, este formată din telemea de vacă, brânză de burduf şi caşcaval. Anul trecut, Unilact Transilvania a lansat două produse pentru lanţul de patiserii Panemar din Cluj: o cremă de brânză pentru cheesecake şi o brânză pentru croissante.
„Este o piaţă nouă pe care am vrea s-o dezvoltăm în viitor pentru că ni se potriveşte perfect”. De asemenea, compania a lansat o nouă brânză de burduf, despre care Marius Bîcu spune că a crescut liniar în vânzări şi speră să crească în continuare cu ocazia Paştelui.
Exporturile reprezintă un procent important din afacerile companiei, în condiţiile în care cei mai mari jucători cu acţionariat românesc de pe piaţa lactatelor au preferat să se concentreze pe piaţa locală şi puţini şi-au făcut curaj să se lupte pentru un loc pe rafturile străinilor.
Un exemplu în acest sens este Albalact, care a vorbit pentru prima dată la începutul acestui an despre o stretagie de export.
„Am încheiat anul cu 35% din vânzări la export. Vindem în Spania, Italia, Anglia, Belgia, Germania, Danemarca, Franţa, Luxemburg şi Irlanda”, mai spune Marius Bîcu.
Anul acesta Unilact vrea să continue trendul ascendent al afacerilor din ultimii ani şi estimează un avans de 7%. „Sperăm să ajungem la 2,7 milioane de euro, aceasta este cifra de afaceri bugetată. Asta înseamnă o creştere de 7%, doar. În schimb, ne dorim să ne dublăm profitabilitatea”.
În 2013, Unilact Transilvania a realizat o cifră de afaceri de 10,7 milioane de lei (2,4 mil. euro), un profit net de 325.000 lei şi a avut un număr mediu de 58 de angajaţi, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.